
Pasajul Solventul din Timișoara are șanse bune să fie finalizat până la toamnă. Vă reamintim, Sulfatim SRL este unul din subcontractorii principali ai acestei lucrări de o însemnătate deosebită pentru oraș. Aici, la Solventul, cea mai vizibilă contribuție a noastră sunt macaralele de mare capacitate de tip Liebher.
Apoi, în ultimul trimestru al anului, conform declarațiilor primarului Dominic Fritz, vor fi descchise lucrările de construcție la noul pod peste Bega. Acesta se află în imediata apropiere și sperăm să fie apreciată și participarea noastră, cu macarale, transport agabaritic și excavații.
În acest moment, pasajul poate fi traversat dintr-o parte în alta, tot pământul a fost evacuat.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că șantierul s-a mișcat rapid. Drumurile de acces pentru cei care locuiesc în zonă sunt asfaltate. Se lucrează la rețeaua tehnică subterană din pasaj, iar în paralel amenajarea unui drum care va lega str. Cassian Munteanu de str. Barierei. Apoi se vor finaliza lucrările la instalațiile electrice de iluminat public. Urmează asfaltări, construcția liniei de tramvai…
Importanța acestei cconstrucții pentru Timișoara
Se apreciază că legătura de la Solventul este chiar cel mai mare proiect de infrastructură pentru Timișoara din ultimele decenii. La finalizare, acesta va fi de fapt o conexiune între cartierul Ronaț și Bdul Dâmbovița pentru toate mijloacele de transport. Respectiv se va putea circula cu autoturismul, tramvaiul, bicicleta și pietonal.
Pasajul Solventul ar putea fi deci un mijloc de a impulsiona dezvoltarea orașului, dincolo de o sistematizare mai bună a transportului.
Construcția Pasajului Solventul din Timișoara costă 132 de milioane de lei. Dintre acestea, 89 de milioane de lei sunt suportate de la bugetul local. Celelalte 43 de milioane au asigurată finanțarea prin Programul National de Investitii Anghel Saligny. Convertit în euro, costul total al acestei construccții este de aproximativ 27 de milioane de euro.
» Pasajul Solventul; cel mai mare proiect din Timișoara ultimilor 30 de ani